Blestemul „Apele Române”: PNL-istul Mugur Cozmanciuc a fost trimis în judecată de DNA pentru trafic de influență cu mită de 500.000 de lei

0
1391

Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) au decis pe 29 septembrie 2021, în cameră preliminară, că rechizitoriul întocmit și probele administrate de Direcția Națională Anticorupție – Secția Teritorială Bacău sunt legale. ÎCCJ a admis contestația formulată de Parchet împotriva deciziei judecătorului de cameră preliminară care hotărâse că anumite probe din dosarul DNA trebuie înlăturate întrucât nu fuseseră obținute în mod legal. Prin decizia de pe 29 septembrie au fost respinse definitiv, ca nefondate, toate cererile și excepțiile invocate de deputatul Mugur Cozmanciuc și omul de afaceri Sorin Emanoil Ciufudean.

Admite contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva încheierii nr. 304 din data de 25 mai 2021 şi a încheierii din 21 aprilie 2021 pronunţate de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală, în dosarul nr.531/1/2021/a1. Desfiintează, în parte, încheierea din 21 aprilie 2021 şi, rejudecând: Respinge cererile şi exceptiile cu privire la nulitatea probelor, formulate de inculpaţii Cozmanciuc Corneliu Mugurel şi Ciufudean Sorin Emanoil. Menţine celelalte dispoziţii ale încheierii menţionate, care nu contravin prezentei hotărâri. Respinge, ca nefondate, contestaţiile formulate de inculpaţii Cozmanciuc Corneliu Mugurel şi Ciufudean Sorin Emanoil împotriva încheierii nr. 304 din data de 25 mai 2021 pronunţate de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală, în dosarul nr.531/1/2021/a1.”, se menționează în minuta hotărârii pronunțate de judecătorii ÎCCJ.

Îmediat după pronunțarea hotărârii definitive în camera preliminară a fost stabilit și primul termen pentru judecata pe fond. Astfel, marți 5 octombrie va începe procesul de corupție al deputatului PNL, Mugur Cozmanciuc. Acesta este acuzat de DNA de trafic de influenţă, după ce ar fi promis numirea unei anumite persoane la conducerea Administraţiei Naţionale „Apele Române”, pentru care a cerut 500.000 de lei.

În acelaşi dosar au fost deferiţi justiţiei Vlad Marcoci, la data faptei inginer în cadrul Administraţiei Naţionale „Apele Române” (ANAR), pentru cumpărare de influenţă şi omul de afaceri Sorin Emanoil Ciufudean, pentru instigare la cumpărare de influenţă.

Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriu că, în perioada 4 – 27 noiembrie 2019, Corneliu-Mugurel Cozmanciuc ar fi pretins de la Vlad Marcoci 500.000 de lei, lăsând să se creadă că va interveni pe lângă ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor din acea perioadă, colegul său de partid Costel Alexe, pentru ca acesta să numească în funcţia de director general al Administraţiei Naţionale „Apele Române” o persoană apropiată de omul de afaceri.

La data trimiterii in judecata, preşedintele PNL Neamţ, deputatul Mugur Cozmanciuc a declarat că a luat la cunoştinţă cu surprindere din comunicatul DNA că a fost trimis în judecată pentru trafic de influenţă. Parlamentarul liberal susţinea că nu a săvârşit nicio infracţiune şi este nevinovat.

„Am luat la cunoştinţă cu surprindere, din comunicatul de presă, că procurorii DNA – Serviciul teritorial Bacău – au dispus trimiterea mea în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă. Nu am săvârşit nicio infracţiune. Sunt nevinovat. Nu comentez mai multe, dar vreau să reamintesc că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie. Mai înţeleg că abia de acum primesc şansa reală de a mă apăra”, a precizat Mugur Cozmanciuc.

(Sursa 7iasi.ro)


Warning: A non-numeric value encountered in /home/jriro/public_html/wp-content/themes/Newspaper1/includes/wp_booster/td_block.php on line 1009

Comentarii:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here