Putin a convocat Consiliul Securităţii Rusiei pentru o reuniune „neobişnuită”, anunţă Peskov

0
197

Preşedintele Vladimir Putin va prezida luni o reuniune a Consiliului Securităţii Rusiei, a anunţat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenţia oficială rusă TASS. Reuniunea intervine pe fondul îngrijorărilor legate de criza din Ucraina, comentează agenţia de presă germană dpa, transmite Agerpres.

„În scurt timp, chiar în 10-15 minute, preşedintele Putin va reuni Consiliul Securităţii Rusiei”, a afirmat Peskov, indicând că aceasta este o reuniune „extinsă” şi nu una din cele obişnuite pe care le convoacă şeful statului de obicei cu membrii permanenţi ai acestui organism.

El a spus că se aşteaptă ca preşedintele Putin să susţină un discurs în cadrul Consiliului Securităţii Rusiei, mecanism ce reuneşte principalii factori de decizie ruşi, în special şefii armatei şi serviciilor de informaţii. Este posibil ca şi alţi membri ai Consiliului să prezinte rapoarte, a indicat purtătorul de cuvânt.

La insistenţa jurnaliştilor, Peskov a spus că aceasta „nu este o reuniune obişnuită” a Consiliului Securităţii, evitând să precizeze tema întrunirii.

„De asemenea, preşedintele are programate astăzi (luni – n.r.) câteva convorbiri telefonice internaţionale”, a spus Peskov, promiţând să vină cu detalii pe parcursul zilei, potrivit Interfax.

Referitor la situaţia din Donbas, Peskov a calificat situaţia din zona de conflict ca fiind „extrem tensionată”, conform dpa. „Până acum nu vedem semne de detensionare”, a adăugat el.

De mai multe săptămâni, Occidentul şi Kievul acuză Rusia de concentrarea a zeci de mii de soldaţi şi a unui număr mare de echipamente militare în apropierea frontierei ucrainene. Vineri, preşedintele rus a acuzat Kievul de discriminarea minorităţii rusofone din Ucraina, iar la scurt timp liderii autoproclamatelor republici „populare” Lugansk şi Doneţk au anunţat evacuarea populaţiei civile în Rusia, pe motiv că armata ucraineană ar pregăti o ofensivă pentru recucerirea teritoriului controlat de separatişti, potrivit mass-media de la Kiev. Responsabili ucraineni au negat orice fel de ofensivă în Donbas.

Observatorii internaţionali care monitorizează situaţia din zona de conflict au informat cu privire la o înmulţire masivă a încălcării armistiţiului în Donbas, potrivit dpa.


Warning: A non-numeric value encountered in /home/jriro/public_html/wp-content/themes/Newspaper1/includes/wp_booster/td_block.php on line 1009

Comentarii:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here